Am auzit de curand o varianta interesanta, spiritualizata, a Craciunului.
Acolo unde s-a nascut Isus, nu doar ca nu era locul pentru un om sa se nasca, ci era clar menit pentru un Miel. Asemanarea nu este intamplatoare; si Biblia o face.
Ioan 1:29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!"
Sau profetia lui Isaia: Isa 53:7 "Cînd a fost chinuit şi asuprit, n'a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n'a deschis gura."
Asa cum spuneam de Paste, avem un Isus care s-a nascut sa fie Mielul de Paste. Un miel care, ajungand la tinerete(un an pt miel, treizeci pt Isus), avea sa plateasca cu viata, el, cel nevinovat, pentru unul vinovat, pentru ca acesta din urma sa traiasca.
Nu este ceva nou, chiar si poetul Costache Ioanid, vedea lucurile asa cu zeci de ani in urma:
O, sfânt locaş de îndurare,
din nou la ieslea ta ne-alini.
Pământu-ntreg e-n sărbătoare…
Podoabe, cântece, lumini…
Se-aprind făclii… E masa plină.
Tradiţia îşi face vad.
Încep colindători să vină.
Se strâng copiii lângă brad.
Petrece lumea… râde, cântă…
şi toţi un strai mai bun şi-au pus.
E doar Crăciun, e noaptea sfântă!
Dar unde, unde e Isus?…
O, sfânt locaş de umilinţă,
când toţi din tine-un basm îşi fac,
câţi mai păstrează cu credinţă
mesajul Prucului sărac?
*
Îmi zboară gându-n depărtare
şi desluşesc într-un ungher
o candelă pâlpâietoare
la ieslea sfântului mister…
Se-apleacă blând, ca o aripă,
peste copil, un abur greu.
Vezi tu, gândeşte-te o clipă.
Acest Copil e Dumnezeu…
Pe fânul strâns în vălmăşeală
Îl văd… în scutece de in.
Şi poate trupul de petală
a sângerat în primul spin…
Grăjdarul spre Copil se-arată,
uitându-se cu ochi de urs
cum pe-obrăjorii fără pată
întâia lacrimă a curs.
Atras de spaima unei drame,
Isus lăsă un cer slăvit.
Şi-acum… e-un prunc doar. Şi I-e foame.
Şi-ntâiul plâns a izbucnit.
Din înlăţimi o stea veghează
prin ramuri de eucalipt.
Curând îi va fi iar de pază
în pribegia spre Egipt.
Deasupra ieslei, bârne grele
îşi dau mireasma de brădet.
O, câte va ciopli ca ele
Copilul sfânt în Nazaret!
Un miel se uită cu uimire.
Şi pruncul s-a întors puţin.
Doi prunci uniţi într-o privire,
îngemănaţi într-un destin…
Abia născut… şi crucea, iat-o,
Isus o ia din prima zi.
În lumea care a creat-o,
El a venit spre-a suferi!
Iubind pe cei ce-o să-L sugrume,
iertând pe cei ce L-au scuipat,
în peşteră veni pe lume,
în peşteră va fi-ngropat.
Şi dacă azi, pe ´nalta-I treaptă,
Isus e Împărat ceresc,
El tot mai suferă şi-aşteaptă
pe toţi acei ce nu-L iubesc.
Iudei şi Neamuri, regi şi fameni,
vă cheamă Pruncul cel stingher!
El nu vrea cerul fără oameni,
însă nici oameni fără cer!
O, sfânt locaş! Ce dulce-ţi clatini
al amintirii viers de sus.
Cât farmec au aceste datini!
Dar unde, unde e Isus?…
Cu ce comori de veste bună
ni s-a trimis un Prunc din zări?
O, lasă altora să-şi pună
aceste mistice-ntrebări!
Câ s-or găsi în lumea largă
niscai săraci în vreun ungher,
niscai ciobani pe vreo viroagă,
sau magi îndrăgostiţi de cer.
A ta e clipa! Sus paharul!
Chemaţi taraful cel mai bun!
Să cânte la urechi cobzarul!
Că doar… e noapte de Crăciun!
*
Voi, miei, din staule-nnoptate,
din nou cu voi mă reculeg.
Isus, divinul Miel, vi-i frate!
Şi-al vostru-i cerul Lui întreg!
Acolo veşnic împreună
ne va păstra Emanuel…
Şi orice spin va fi cunună.
Şi orice lacrimă, inel.
O, sfânt locaş! E sărbătoare.
Şi toţi un strai mai bun şi-au pus.
Se cântă… se ciocnesc pahare…
Dar unde, unde e Isus?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu